Cimitirul Bellu
Cimitirul Bellu



   În inima Capitalei avem un cimitir care cuprinde rămăşitele pământeşti ale celor mai de seamă fii ai naţiunii din ultimele două-trei veacuri. Cimitirul Bellu este prin excelenţă lăcaşul celor care au făurit România. În special elitele ţării şi-au găsit în această oază de vegetaţie, odihna binemeritată după o viaţă pusă în slujba naţiunii.
   Pe numele exact Cimitirul Şerban Vodă, Pantheonul Naţional al României, el a fost deschis în 1858, la iniţiativa lui C. A. Rosetti, pe un teren donat de baronul Barbu Bellu, ministru al Cultelor şi Justiţiei, şi de vecinii săi, călugării Mănăstirii Văcăreşti.
   Abia după ce cimitirul este preluat de municipalitatea bucureşteană în 1862, acesta începe să fie preferat de marile familii boiereşti, care au început atunci să-şi mute aici rămăşiţele strămoşeşti. Nu de puţine ori, alături de morminte s-au născut legende despre cei care îşi trăiesc în aceste locuri viaţa veşnică.
   Odată cu trecerea timpului, cimitirul devine un adevărat muzeu de artă, vestiţi arhitecţi, sculptori şi pietrari realizând minunate lucrări ce adăposteau sau evocau personalităţile înhumate în cimitir. Drept urmare a valorii artistice şi memorialistice a monumentelor din acest areal, cimitirul este înscris, în ansamblul său, în lista monumentelor istorice cu codul B-IV-a-B-20118.


Intrarea în Cimitirul Bellu
Primul om care a zburat cu aparat mai greu decât aerul, folosind un tren de aterizare cu pneuri la roţi
Pionier al aviaţiei mondiale
Monument funerar Henri Coandă
Cimitirul Bellu
Traian Vuia
(1872-1950)
Aurel Vlaicu
(1882-1913)
Henri Coandă
(1886-1972)


Referinţe:
Wikipedia
Cimitirul Bellu
Cimitirul Bellu. Muzeu de sculptură şi arhitectură - G. Bezviconi, Academia Republicii Populare Române, 1958
Paul Filip - Panteonul Naţional, 2001
Bogdan Peter Tanase, Ioana Manolache, Paul Filip - Panteonul Naţional, vol.II, Ed. Afir, 2010

(mai mult)