Roata, de ar fi pătrată, tot se-nvârte câteodată!
Program educativ-distractiv pentru copii de 6-8 ani.

Muzeul Naţional Tehnic "Prof. ing. Dimitrie Leonida" desfăşoară pe parcursul vacanţei de vară programul educativ-instructiv intitulat "Roata, de ar fi pătrată, tot se-nvârte câteodată!", adresat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 şi 8 ani, invitaţi împreună cu familia sau grădiniţa.
Propunerea "vine pe roţi", adresându-se copiilor care au curiozitatea „la purtător” şi vor să afle cum a fost inventată roata. Vor exista mai multe răspunsuri şi, evident, mai multe poveşti. În cadrul întâlnirii participanţii se vor juca cu cercul, vor învăţa să-şi confecţioneze propriul arc şi chiar un căruţ.
Atelierele se vor desfăşura între orele 11:00-13:00, în următoarele zile:

  • 26 iunie 2014, Joi
  • 28 iunie 2014, Sâmbătă
  • 29 iunie 2014, Duminică
  • 10 iulie 2014, Joi
  • 12 iulie 2014, Sâmbătă
  • 13 iulie 2014, Duminică
  • 24 iulie 2014, Joi
  • 26 iulie 2014, Sâmbătă
  • 27 iulie 2014, Duminică
Înscrierile sunt obligatorii şi se fac cu 5 zile înaintea începerii programului, la numărul de telefon 0727.858.717 (Zamfir Mioara).

Putem oare spune că roata a fost inventată? La cât de comun a devenit acest dispozitiv, mai degrabă ar trebui să spunem că roata a fost descoperită. Şi totuşi, trebuie să fi existat cineva care a folosit diverse materiale aflate în jurul său pentru a realiza ceva nou, care să reproducă ceea ce a fost observat în natură. Acela a fost momentul când a fost inventată roata.

Istoria roţii


Deşi momentul şi locul exact al inventării roţii nu pot fi precizate, o teorie acceptată de cei mai mulţi este aceea că roata a apărut iniţial sub forma unui butuc rostogolit. Se presupune că, ulterior, s-a trecut la discuri tăiate din butuci, obţinându-se astfel roţi destul de greoaie şi care se spărgeau uşor, dar cel puţin se puteau rostogoli. În acea vreme, existau deja mijloace de transport, destul de primitive însă, cum ar fi sania simplă sau un fel de targă formata din doua prăjini pe care se fixa un cadru, ce era trasă de animale sau chiar de către călătorul respectiv, dar aceste mijloace erau în mod evident inferioare celor care vor avea la bază roata.

Cu siguranţă se ştie că unul dintre primele tipuri de roată era realizat din trei scânduri prinse cu traverse şi cioplite sub forma unui disc. Aceasta era o metodă mai bună de obţinere a unei roţi decât cea dintr-o singură bucată, mai ales dacă ne gândim că roata a apărut înaintea inventării drumurilor. O astfel de roată, montată la o sanie, putem vedea în cea mai veche pictogramă găsită în Sumer, din anul 3500 î.Hr. Roata era un simbol folosit frecvent în scrierea sumeriana timpurie cu pictograme; în plus, la mormintele regale din Kish, Sura şi Ur au fost descoperite vehicule cu roţi, căruţe rudimentare ce fuseseră îngropate în jurul anului 3000 î.Hr. Apariţia roţii de căruţă a revoluţionat transportul şi a uşurat mult povara omului, fermierii sumerieni beneficiind astfel de un nou mijloc de transportare a recoltelor pâna la locuitorii din oraşe.
Modificarea ce a dus la o roată mult mai uşoară, crescându-i astfel utilitatea, a fost spiţa, apărută în jurul anului 2000 î.Hr. la carele de luptă din Asia Mică. În acest moment roata devenea o modalitate de transport, iar căruţele şi carele începeau să se specializeze în funcţie de aplicaţiile pentru care erau folosite. Roata devenise o necesitate în agricultură, în comerţul la mare distanţă şi în război.

Evoluţia cea mai semnificativă a fost cea a carului de război, de la un model greoi, tras de doi sau patru măgari sălbatici, la varianta suplă, cu două roţi, trasă de un cal cu care suntem familiarizaţi din filme şi de la televizor. Prin obţinerea unei combinaţii între un model uşor şi rezistent al carului, un ansamblu mai uşor al axei şi roţilor cu spiţe şi un harnaşament bine gândit pentru cai, carul de luptă a revoluţionat arta războiului. Acest vehicul rapid şi uşor manevrabil a fost folosit in războaie de toate marile armate ale celui de-al doilea mileniu precreştin, printre care cea a Egiptului, a arienilor din India şi a micenienilor din Grecia.
O contribuţie majoră a romanilor la evoluţia roţii a fost construirea a nenumărate drumuri. Ridicarea şi conservarea unui imperiu necesitau o bună comunicare şi mobilitate a resurselor, comerţului şi forţelor armate. Drumurile au facilitat acest lucru. Drumurile romanilor au rezistat timp de secole, iar unele dintre acestea sunt folosite chiar şi în prezent în Marea Britanie.
Odată cu scurgerea timpului s-a înregistrat şi o evoluţie continuă a roţii. Apariţia butucului metalic a furnizat acesteia o putere extraordinară în centrul său, unde era montat pe o osie gresată. Chiar si roţile rupte puteau fi reconstruite în jurul butucului, acesta devenind astfel o parte indispensabilă a ansamblului. De asemenea, a apărut şi noţiunea de anvelopă sub forma unei benzi sau a unui inel metalic care era întins la cald în jurul jenţii şi care se contracta ulterior la răcire, roata devenind astfel nu doar mai puternică în punctul de contact cu solul, dar şi mai rigidă, obţinându-se astfel un ansamblu mai solid.

preluat de la Horia Dumitru Oprea