Prof. ing. Dimitrie Leonida

”O veche zicală orientală spune că distanța de la ochi la urechi este mică, dar cea dintre văz și auz mare, de aceea muzeele au o anumită superioritate asupra școlilor, mai ales în vremurile noastre când scepticismul în sensul bun al cuvântului câștigă teren și când totul pare că poate fi criticat. Muzeele solicită cu precădere văzul, calea cea mai scurtă spre cunoaștere și înțelegere.”

– Dimitrie Leonida

 

La început școala a funcționat într-o clădire cu inscripția ”Bursa Muncii-Școala Industrială” aflată în apropierea intersecției ”bulevardelor unde trebuia să se construiască Palatul Comunal” . Rezultatele acestei școli nu i s-au părut destul de mulțumitoare lui Leonida, sala de curs era neîncăpătoare, caracterul școlii era înțeles mai mult ca o școală de ucenici și atunci Dimitrie Leonida a făcut intervenții la primarul Vintilă Brătianu (viitorul Prim-ministru al României) care i-a pus la dispoziție un local în strada Primăverii. Însă din cauza condițiilor improprii în anul 1910 Școala de Electricieni și mecanici se mută în localul din B-dul Brătianu nr. 50, pus la dispoziție tot de primărie.

Considerată școală medie, cursurile acestei școli erau libere, cu excepția matematicii care era obligatorie pentru toți. Aici elevii puteau să-și aleagă cursurile folositoare, însă calitatea actului de predare avea cote ridicate și de aici și exigenta crescută de promovare a elevilor. Absolvenții acestei școli au beneficiat de o bună pregătire și din acest motiv exista o competiție acerbă între firmele care încercau să atragă personal calificat la această școală. Mulți dintre absolvenții ei au ajuns șefi de secții sau directori în importante centrale electrice din București și din țară.

În contextul schimbărilor în structura și numărul școlilor medii tehnice de toate categoriile din anul 1954, Școala de electricieni și mecanici a fost transformată în școală medie tehnică cu curs seral. Funcționase peste 45 de ani și prin ea trecuseră mii de oameni dornici să invețe.

Cu elevii de la Școala de electricieni și mecanici a strâns primele obiecte care vor constitui nucleul Muzeului Tehnic înființat de Leonida în anul 1909. Organizat după modelul Muzeului Tehnic din München (1903), vizitat de el în perioada studiilor universitare (1903-1908) din Charlottenburg din apropierea Berlinului, Muzeul Tehnic din București s-a dorit „o școala a școlilor” în care vizitatorul să poată să-și desăvârșească și să îmbine cunoștințele teoretice cu cele practice. A început prin a achiziționa piese valoroase privind introducerea tehnicii în Bucureștii secolului al XIX-lea îmbogățind colecțiile muzeului până la sfârsițul vieții sale. Astăzi Muzeul Tehnic, creația profesorului inginer Dimitrie Leonida prezintă exponate pe o suprafaţă de 4.500 mp.

Anul 1913 a reprezentat pentru D. Leonida începutul unei alte activități care va continua timp de aproape două decenii. În contextul general de dezvoltare a industriei electrotehnice, pe lângă înființarea primei Școli de electricieni și mecanici în 1908 și a Muzeului Tehnic în 1909, planurile lui Leonida în această direcție erau pline de realism, competență și răspundeau nevoilor țării. Așadar, înfiinţează întreprinderea electrotehnică „Energia”, proiectează uzina electrică de la Botoşani şi o extinde pe cea de la Focşani.

Activitatea societății ”Energia” înființată în anul 1913 de Leonida cu un capital modest a fost blocată de participarea României la războiul balcanic, Leonida fiind mobilizat la un regiment de geniu. În 1914 aceeași societatea înființa în Calea Moșilor o fabrică de materiale electrice deservită de ingineri români. Însă la scurt timp a izbucnit primul război mondial, mașinile și utilajele comandate în străinătate au fost pierdute în condiții de război, iar instalațiile de la București au fost confiscate în timpul ocupației germane. Deasemenea stocurile de materiale au fost rechiziționate, iar activitatea întreruptă. A fost o grea lovitură pentru tânăra societate. După război, în 1919 societatea Energia și-a reluat activitatea, și-a mărește capitalul prin participări interne și externe, s-a realizat fuziunea cu ”Societatea Teleromână” de la Cluj și s-a cumpărat o fabrică din Timișoara care a fabricat o gamă largă de mașini electrice, transformatoare și aparate electrice. În condițiile grele de atunci inginerul D. Leonida împreună cu colaboratorii săi Nicolae Caramfil (viitorul director al Uzinelor Comunale București și al Societății Generale de Gaz și Electricitate), Christea Niculescu și profesorul Andronescu a creat o industrie în România la concurență cu firmele străine. Aceste firme, profitând de condițiile marii crize economice au gâtuit societatea Energia. Leonida spunea ”cauze străine de noi și din afară de țara noastră au forțat încetarea activității…”

Activitatea bogată derulată de D. Leonida a fost întreruptă de Primul Război (în afară de înființarea și organizarea societății Energia acesta a fost preocupat de studiile pentru electrificarea țării, a publicat lucrarea despre Bicaz, a propus o metodă industrială de fabricare a acidului azotic din aer și a luat parte la construirea postului telegrafic din parcul Carol I).

În 1917 Leonida fiind mobilizat, a fost însărcinat să înființeze un post telegrafic fără fir (stație radiotelegrafică) la Roman, pentru a preântâmpina pericolul întreruprii comunicațiilor între Muntenia și Moldova de către trupele germane. În numai trei zile de la mobilizare locotenentul Leonida a adunat toate instalațiile și aparatele necesare, a găsit personalul necesar deservirii postului, a obținut mijloacele de transport și la 19 august 1916 convoiul a părăsit Bucureștiul. Montarea postului telegrafic a început pe 21 august și în scurt timp a intrat în funcțiune, având antena întinsă între coșurile fabricii de zahăr.

După război Dimitrie Leonida începe o adevărată campanie pentru realizarea ideilor sale în domeniul energiei. Expozițiile, radioul, presa, i-au servit pentru a putea să sensibilizeze puterea de atunci. ”Trebuia să trezesc interesele conducătorilor țării și să-i conving de însemnătatea problemelor pe care le urmăream și în același timp să popularizez ideile de electrificare a țării și de folosire a apelor, pentru ca întreaga masă a poporului să ceară executarea acestor lucrări.”

Anul 1921 reprezintă pentru Dimitrie Leonida o reușită prin editarea primei reviste cu tematică energetică din România care purta numeșle societății pe care o înființase ”Energia”. În 1940 D. Leonida spunea ”Am publicat revista Energia pentru popularizarea științei și tehnicei. Nu au putut fi tipărite decât 12 numere din cauza sistemului defectuos de atunci al răspândirii revistei prin librării, mai ales în provincie.”

În octombrie 1921, la primul Congres al Inginerilor din România ținut la Iași, Leonida a prezentat Studiul asupra electrificării țării și a alcătuit raportul asupra chestiunii energiei. Congresul a adoptat în întregime propunerile inginerului Leonida, iar în moțiunea de la sfârșit a recomandat ”Cruțarea combustibilului și mai ales a petrolului printr-o rațională și integrală utilizare.” 10 Profesorul D. Leonida a revenit asupra problemei electrificării de mai multe ori de-a lungul vieții.

La înființarea Școlii Politehnice din Tișoara în anul 1924, Dimitrie Leonida a fost numit profesor al cursului de electricitate și electrotehnică, iar în 1927 la cel de centrale electrice. Bun cunoscător al științei și tehnicii, eminent practician și având în spate experiența acumulată la Școala de Electricieni și Mecanici, profesorul Leonida a dat dovadă de claritate dar și de talent pedagogic remarcabil. A împărțit materia în 14 segmente cu cele mai importante capitole de abordat: ”Problema energiei și electrificării țării”, ”Întrebuințările electricității”, ”Instalațiuni interioare”, ”Electrocăldura”, ”Electrochimia”, ”Expoatări electromotrice”, ”Electricitatea în industria petrolieră și în mine”, ”Tractiunea electrică”, ”Stațiuni de transformare”, ”Substațiuni”, ”Distribuția energiei electrice”, ”Transportul energiei electrice”, ”Centrale electrotermice” și ”Exploatarea centralelor electrice”. A fost un profesor foarte apreciat de studenți, la cursurile sale săli erau arhipline de auditori.

A fost membru în Consiliul superior al apelor (1926) și în Consiliul superior al administrației întreprinderilor și avuturilor publice (1929).

O altă preocupare importantă pentru D. Leonida a fost organizarea de expoziții. Astfel cu ocazia jubileului Şcoalei Comunale de Electricieni şi Mecanici a organizat în anul 1928 Prima Expoziţie a Electricităţii din România (1908-1928). Expoziția a fost găzduită de cinci pavilioane expoziționale din Parcul Carol I: Pavilionul Băncilor de credit și Crissoveloni, Pavilionul Reșița, Pavilionul Bucovinei, Pavilionul Banatului și Paviloinul GIB. Pentru această expoziție D. Leonida a ales să desprindă muzeul de Școala de electricieni și mecanici și să-l mute într-unul din pavilioanele existente în parcul Carol I, iar din 1935 în actuala clădire care se numea Pavilionul Industrial.

Primește funcția de director tehnic al Societății de Gaz și Electricitate la 1 iunie 1937, având ca atribuții ”conducerea exploatării instalațiunilor electromecanice ale orașului București și a tuturor lucrărilor prntru mărirea și modernizarea acestor instalațiuni”. Leonida a acționat imediat la mărirea și modernizarea Centralei electrice Filaret, la modernizarea Uzinei Grozăvești, la mărirea și perfecționarea rețelei electrice de distribuție și la întocmirea proiectelor viitoarelor lucrări. Astfel în luna ianuarie a anului 1940 la Centrala electrică Filaret s-au pus în funcțiune două motoare diesel Sulzer Freres de 9000 de CP cu generatoare Brown Boveri de 9000 k.V.A., această centrală devenind una dintre cele mai mari și mai moderne centrale de acest tip din lume . La Uzina Grozăvești în perioada 1940-1942 s-au montat două generatoare Brown Boveri cu o putere de 15.250 kw și generatoare electrice fabricate de aceeași firmă. Această mărire de capacitate la cele două centrale importante a fost egalată abia după anul 1959. Modernizări și extinderi au avut loc și la stațiile Obor, Titan, Grivița, Grozăvești precum și la substațiile Parcul Carol, și Obor. A făcut extinderi la rețeaua electrică atât în București cât și în regiunile suburbane. Aceste dezvoltări au continuat chiar și în condiții de război și de subordonare a econimiei românești în fața cerințelor germane.

D. Leonida se transferă în anul 1941 la Politehnica din București, unde în scurt timp câștigă și aici admirația și aprecierea studenților și grupului profesoral. La Școala Politehnică din București profesorul Leonida a predat până în anul 1945 când și-a cerut pensionarea, la vârsta de 62 de ani.

În anul următor Leonida a fost numit director la Direcția electrificării din C.F.R. și în același an în cadrul Academiei de Științe, a prezentat Problema energiei în România în care a tratat și problema electrificării căilor ferate. În cadrul acestei Direcții, D. Leonida a activat până în anul 1945. La finalul anului 1945 a fost numit consilier superior la C.F.R., funcție în care va rămâne până în anul 1948. S-a retras de la Școala politehnică din București, dar a ținut în schimb cursuri la Școala Superioară a C.F.R. La sfârșitul anului 1948 profesorul D. Leonida iese la pensie (avea 65 de ani) dar va continua să lucreze la Consiliul Superior al C.F.R. și apoi la Institutul de studii și proiectări energetice (I.S.P.E.). Anul 1951 reprezintă momentul în care D. leonida a donat statului Muzeul Tehnic, continuând să fie directorul tehnic al acestuia.

În perioada 1950-1955 inginerul Dimitrie Leonida a activat în calitate de consilier în cadrul Departamentului Energiei Electrice din Ministerul Energiei Electrice. Aici el a pus la dispoziția specialiștilor mai tineri întregul material documentar privitor la construcția Hidrocentralei de la Bicaz. Unul din visele sale începea să prindă viață.

După 1955 D. Leonida a lucrat în cadrul Comisiei guvernamentale de hidroameliorații unde s-a ocupat de problema regularizării cursurilor de apă, a îndrumat proiectanți și a prezidat consiliile de avizare a proiectelor.

Dimitrie Leonida s-a stins din viaţă la 14 martie 1965, cu mulţumirea că multe din visurile sale din tinereţe au devenit realităţi.

Nascut, crescut și format într-o familie numeroasă, a avut totuși șansa, alături de cei șapte frați ai săi, să beneficieze de o educaţie de excepţie. Toţi au învățat carte, au vorbit fluent mai multe limbi de circulaţie internațională şi au exceleat în domeniile în care au activat. Alexandrina-profesor de limba franceză în Craiova; Maria profesor și director al Institutului
pentru ocrotirea “Tinerelor Fete” din Galați; Natalia profesor de filozofie și director al Liceului Externat de Fete nr.1 din Bucureşti; Elisa-prima femeie inginer chimist din Europa pregătită la Academia Regală Tehnică Charlottenburg din Berlin; Adela a fost medic oftalmolog și director al spitalului de orbi ”Vatra Luminoasă din București; Gheorghe Leonida-sculptor (a realizat chipul lui Isus Mântuitorul, de pe muntele Corcovado din Rio de Janeiro); Paul a fost militar de carieră, iar Dimitrie inginer energetician.

A fost membru al „American Institute of Electrical Engineers“ (1920), membru al „American Associations for the Advencement of Science“ (1920) și membru al Royal Society of Arts din Londra (1935). A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935. A fost laureat al Premiului de Stat clasa I și titlul de Laureat la Premiului de Stat pentru întreaga sa activitate științifică didactică și pentru pregătirea de cadre în domeniul energetic (1954). În anul 1961 i s-a oferit Ordinul Muncii clasa I.

Numele său este purtat de mai multe instituții de învățământ din București, Iași, Constanța, Oradea, Petroșani și Piatra-Neamț, de o stație de metrou din București