Noutati
Noutăţi

  2012 2011 2010 2009 29 28 27 26 25 24 23 22 21 20  
 

30 Septembrie 2011

Micro-expoziţia "Auto 1900"

   Marcând împlinirea celor 552 de ani ai Capitalei, Muzeul Naţional de Istorie a României îşi întâmpină vizitatorii timp de patru luni cu o expoziţie deosebită, în care îşi găsesc locul câteva obiecte speciale. Este vorba de patru automobile datând de la începutul secolului al XX-lea, aduse de la mai multe instituţii muzeale din ţară: Muzeul Naţional Tehnic „Prof.ing. Dimitrie Leonida”, Muzeul de Istorie din Galaţi şi Muzeul Mixt din Tecuci.
   Cel mai „bătrân” dintre aceste exponate este un automobil De Dion Bouton, datând din anul 1898, din colecţia Muzeului de Istorie din Galaţi. Derivat din triciclul apărut în anul 1894, acesta are o caroserie neacoperită, din lemn de frasin, semănând mai mult cu o trăsură. Are trei viteze pentru mersul înainte şi una pentru mersul înapoi iar sistemul de lumini este compus din două faruri cu flacără, alimentate cu acetilenă de la un generator.
   Un alt exponat deosebit este automobilul Oldsmobile Curved Dash din 1901 (colecţia Muzeului Naţional Tehnic), care atingea 30 km/h.
   Cel mai încărcat de istorie este modelul FN Herstal, produs de fabrica de armament cu acelaşi nume din Liege (Belgia), primul automobil înmatriculat în Bucureşti. Au fost produse 47 astfel de maşini, în anul 1900, din care cea cu nr. 40 a ajuns în Capitala României. Proprietarul automobilului, aflat astăzi în colecţia MNIR, a fost George Bazil Assan, inginer şi explorator, primul român care a ajuns în regiunile arctice şi primul român care a făcut o călătorie în jurul lumii. O poveste cu iz de anecdotă spune că prinţul George Valentin Bibescu ar fi dorit ca el să primească nr. 1 însă acesta fiind deja „adjudecat”, Prefectura Poliţiei Capitalei a găsit o soluţie de compromis, astfel că automobilul lui Bibescu a primit numărul... 0!
   O adevărată bijuterie pe patru roţi este automobilul EGO, produs în Germania în anul 1924 (colecţia Muzeului Mixt Tecuci). Din acest model de cabriolet au fost produse doar şapte exemplare, din care două au ajuns în România. Unul dintre ele a fost proprietatea colonelului Gheorghe Petraşcu, care l-a donat muzeului. S-ar părea că automobilul expus este singurul „supravieţuitor” existent pe plan mondial!
   Parteneri: Asigura (www.asigura.ro), Dacia Grup Renault şi Auto Cobălcescu.

Referinţe:
MNIR: Micro-expoziţia "Auto 1900"
Comentarii pe Web

(detalii)

 
Afişul evenimentului

Oldsmobile Curved Dash
   







Salt la pagina de început

a Muzeului Naţional Tehnic "Prof.ing. Dimitrie Leonida"