Noutati
Noutăţi

  2012 2011 2010 2009 19 18 17 16 15 14 13 12 11 10  
 

18 septembrie 2009

100 de ani de transport public oferit de STB-ITB-RATB Parada tramvaielor în Caravana Timpului

   Regia Autonomă de Transport Bucureşti împlineşte anul acesta 100 de ani de la înfiinţare, 1909 fiind anul în care se consemnează actul oficial de naştere al transportului public bucureştean prin constituirea "Societăţii comunale de tramvaiuri Bucureşti - STB".
   Pentru a marca acest eveniment, RATB va organiza o serie de manifestări care să sublinieze rolul şi importanţa transportului public de suprafaţă în dezvoltarea Capitalei. Astfel, începând cu ora 11:00 va avea loc parada tramvaielor, sub genericul "Caravana Timpului", pe traseul: Depoul Victoria, Şoseaua Ştefan cel Mare, Calea Moşilor, Piaţa Sf. Gheorghe. Tramvaiele, începând cu acele modele trase de cai, vor rămâne în Piaţa Sf. Gheorghe aproximativ jumătate de ora pentru a fi admirate, vizitate şi fotografiate, după care se vor retrage spre Depoul Victoria.
   La caravană au participat: vagon STB tras de cai, vagon tras de cai adus de la Muzeul din Viena, vagon donat de Muzeul din Viena, vagon V09 (Thomson Huston), vagon V56+remorcă cu fanfară, vagon Rathgeber "cofetarie" şi prototipul Bucur LF - produs de URAC.
   Primul tramvai cu cai, un tramvai galben pe care scria "The Bucharest Tramways", a fost introdus în Bucureşti în anul 1872 şi a fost un mare succes. Înăuntru, conductorii şi inspectorii de traseu aveau haine şi şepci roşii, mai frumoase decât ofiţerii, iar Calea Moşilor devenise un fel de arteră a promenadei în "imperiala". În timp, oferta de tramcare s-a diversificat, iar concurenţa i-a determinat pe proprietarii de vehicule să le aducă îmbunătăţiri, făcându-le mai comode şi mai arătoase, vopsite frumos şi tractate de cai rapizi şi impunători. Ultima linie de tramvai cu cai (linia 9 de pe str. Vasile Lascăr) s-a desfiinţat în anul 1929. Vagonul prezentat este de la începutul secolului XX şi a fost restaurat de RATB în anul 1994. Din anul 1968, el se află în patrimoniul Muzeului Naţional Tehnic, fiind unicat în România şi clasat în categoria Tezaur.

Referinţe:
Comunicat de presă
FORUMUL Organizaţiei Non-Guvernamentale "TRANSIRA"
Kerucov
YouTube

(detalii)

 




   






Salt la pagina de început

a Muzeului Naţional Tehnic "Prof.ing. Dimitrie Leonida"