Premii oferite
Premii oferite

 

Premiul "Prof.ing. Dimitrie Leonida"


Ediţia 1996 - Prof.univ.dr.ing. Nicolae Leonăchescu, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova - Cu ocazia apariţiei cărţii sale "Premise istorice ale tehnicii moderne româneşti", Ed. AGIR (1995); pentru întreaga sa activitate profesională şi didactică.
Ediţia a V-a 2001 - Ing. George Panaitescu - La împlinirea vârstei de 90 de ani; pentru întreaga sa activitate în domeniul energeticii.
Ediţia 2003 - Muzeului Naţional Tehnic pentru proiectul ”Manifestările de la aniversarea a 75 de ani de la iniţierea primei expoziţii de electricitate din România şi a 120 de ani de la naşterea lui Dimitrie Leonida”.
Ediţia 2004 - Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii "Ştefan Procopiu" din Iaşi pentru proiectul "Tonomatul cu amintiri" - expoziţie itinerantă de colecţie, realizat împreună cu Muzeul Brăilei.
Ediţia 2005 - Complexul Muzeal Arad (Sorin SABĂU - coordonator) pentru proiectul "Gări şi tradiţii. Trasee culturale transfrontaliere pe calea ferată".
Ediţia 2006 - Oficiului de Stat pentru Inventii şi Mărci, care a sărbătorit 100 de ani de la publicarea primei Legi a Brevetelor de invenţie şi înfiinţarea "Biuroului Brevetelor", pentru iniţierea ciclului de conferinţe "Personalităţi ale Ştiinţei şi Tehnicii Româneşti", pentru realizarea unui CD dedicat istoriei aviaţiei româneşti şi a unui CD dedicat inventatorilor români.
Ediţia a X-a 2007 - Prof. Ovidiu OANA, pentru contribuţia la realizarea în 2006 a manifestării "Clopotul, limbaj universal", prilej cu care a fost lansată public Trilogia ”Proiectul unei limbi universale” - singura enciclopedie mondială despre clopote, clopoţei, talăngi şi zurgălăi.

Premiul "Automobilul aerodinamic Aurel Persu"


(împreună cu revista „Auto Mondial” şi cu Naţional TV - emisiunea "autoMobile")
acordat constructorilor de automobile pentru modele noi cu un coeficient de aerodinamicitate sub 0,3 şi un design atrăgător.
Ediţia I-a 2006 - automobilului Mercedes S-Klasse
Ediţia a II-a 2007 - automobilului Toyota Corolla